Sensul giratoriu cu mai multe benzi de circulație pune în dificultate mulți dintre șoferi. Există mai multe reguli care se aplică simultan, dar unii dintre conducătorii auto nu le știu sau nu le înțeleg. De exemplu, puțini știu de ce primești amendă și ai permisul suspendat pentru 90 de zile dacă intri în sensul giratoriu și te lovește cel de pe banda 2.
Circulația în sensul giratoriu cu mai multe benzi a fost reglementată destul de recent.
„În cazul intersecțiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule trebuie să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic”, se stabilește prin Art 107, pct. 1.1, din legea 195/2002.
Ceea ce înseamnă că cel aflat pe banda 2 sau superioară trebuie să dea prioritate celui aflat pe banda inferioară.
Numai că, în urma acestei reglementări, au apărut tot felul de confuzii legat de acordarea priorității în sensul giratoriu.
Regulile de circulație pe benzi se aplică în sensul giratoriu doar în cazul șoferilor aflați deja în interiorul intersecției.
Cei care urmează să pătrundă au obligația de a respecta o altă normă impusă de Codul Rutier.
„În intersecțiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate față de cele care urmează să pătrundă în intersecție”, stabilește Art. 57 (4) din OUG 195/2002.
Unii șoferi consideră, însă, că dacă cei aflați în giratoriu circulă pe banda 2, pot pătrunde în intersecție pe banda 1. Dar nu este deloc așa! Pentru că obligația de a ceda trecerea se aplică indiferent de banda pe care se află celălalt vehicul.
Iar dacă cel de pe banda 2 te lovește în momentul în care intri în sensul giratoriu, ești vinovat de producerea accidentului. Chiar dacă circuli pe banda 1, iar cel de pe banda a doua părăsește intersecția, se ia în considerare faptul că inițial tu aveai obligația să-i acorzi prioritate.
Polițistul Tavi Perțea a explicat pe canalul său de YouTube cum este interpretată legea și ce ar trebui să facă șoferii în aceste situații.